Oral Bac 2010

Bac 2010 – Variante Subiecte Rezolvari

George calinescu – enigma otiliei (subiectul operei)

I

Prezentarea lui Felix Sima, un tânar de 18 ani, care cutreierând strazile, încerca sa gaseasca casa unchiului sau în Bucuresti. Intrând pe strada Antim atmosfera întunecata si vântul nu par a-l stingheri în cautarea unei case cu cat superior.

Intrând pe o portita mica tânarul descoperi curtea interioara a acelei case putin deosebita de celelalte si batând la o usa gotica se vazu nevoit sa intre într-o anticamera cu scari si statui reprezentându-l pe Hermes.

Sunând la un clopotel, i se înfatisa un batrân care la început nu-l recunoscu si astfel tânarul se vazu nevoit sa mai analizeze înca o data din afara toate casele.

În cele din urma îndrazni sa revina în casa în care presupuse ca sta unchiul sau, domnul Costache Giurgiuveanu si fiica sa Otilia.

La a doua încercare Otilia îl recunoscu pe Felix si-l invita (în casa) într-o odaie înalta unde jucau carti la o masa rotunda matusa sa, Aglae Tulea, fiica sa Aurica si un domn mai în vârsta, chiar foarte elegant, domnul Pascalopol.

Rusinat, Felix, se retrase pe o canapea de plus rosu, unde descoperi alaturi un barbat brodând. Era sotul doamnei Aglae, Simion.

Otilia îi darui lui Felix doua prajituri drept cina si apoi se îndrepta spre domnul Pascalopol, analizându-l. În cele din urma descoperi pe degetele acestuia un inel foarte frumos pe care acesta il facu cadou.

Obosit de drum, Felix este condus în camera Otiliei de catre aceasta, pentru a se odihni.

II

Dimineata Felix se trezeste în acorduri de pian, dupa ce noaptea o petrecuse destul de tensionat amintindu-si de moartea mamei si apoi de tatal sau, doctorul Sima, care îl parasise si el curând lasându-i mostenirea în mâinile lui Costache, cumnatul sau.

Felix descopera la pian pe Otilia care îi cânta “Rapsodia ungara” de Liszt si “Chanson Rousse”, iar apoi îl invita pe tânar în gradina. Felul jucaus al Otiliei îl surprinde pe Felix. Gradina destul de mare adapostea un chiosc de fier unde Otilia se si opri invitându-l pe Felix sa stea si el.

Pentru câtva timp tânarul ramase prizonierul fetei, care-l plimba prin întreaga casa îndeletnicindu-se în special cu probarea garderobei.

Marina, o ruda îndepartata a lui mos Costache se ocupa de curatenia casei si de mâncare.

Spre seara Felix primi de la un factor postal o scrisoare adresata Otiliei Marculescu. Numele îl surprinse desi nu primi nici un raspuns la aceasta enigma. În curând se dovedi rolul domnului Pascalopol în aceasta casa. Leonida era un vechi prieten al lui mos Costache, care acum juca rolul unui tata adoptiv pentru Otilia, plimbând-o peste tot cu trasura si oferindu-i tot felul de cadouri inclusiv alimente pentru restul familiei care nu se rusina sa le accepte.

Dintre toti, singurii care pareau revoltati erau cei din familia Tulea, cu precadere matusa Otiliei si Aurica care nu încetau sa-si gaseasca un motiv pentru a o jigni.

III

Otilia îi povesteste lui Felix trecutul lui Simion, care uneori devenea foarte agitat din pricina unei tinereti în care avusese parte de multe scandaluri cu Aglae pentru multe femei cu care acesta îsi petrecea timpul.

Felix este invitat de Aurica la Familia Tulea. Spre deosebire de casa unchiului Costache, aici el descopera o curatenie izbitoare. Peretii casei sunt decorati cu tablouri în ulei, majoritatea copii pentru care Simon si Titi, fiul acestuia au o mare pasiune.

Felix, curios de enigma numelui Marculescu descopera soarta Otiliei care nu era cu mult diferita de a sa. Fata a ramas orfana de mica si a fost crescuta de tatal sau vitreg, mos Costache, caci mama o avea din prima casatorie. Pascalopol o cunoscuse si pe mama sa si de atunci îi ajutase foarte mult si de aceea Otilia îi purta o stima deosebita.

Felix este invitat de Aglae sa-l mediteze pe Titi care ramase corigent desi avea douazeci si doi de ani. Aurica gaseste aceasta ocazie nemaipomenita pentru a se atasa de Felix.

Titi se dovedi a fi un copil menajat de familie, ocrotit de Aglae si care facea parte dintre acei baieti mediocrii care nu stiau decât sa râda pe seama profesorilor. Aurica, desi trecuta de prima tinerete încerca sa-si ascunda vârsta prin aplicarea prea multor farduri. Îsi petrecea zilele plimbându-se pe calea Victoriei în încercarea de a-si gasi un baiat care sa o placa. Pentru moment Felix era victima sa, fiind nevoit s-o însoteasca în plimbari.

IV

Cu timpul, Felix se obisnui cu aceasta stranie familie, devenind si el mai independent si mai ambitionat în cladirea unei cariere stralucite urmând facultatea de medicina. Banii necesari pentru anumite carti îi sunt procurati de Otilia, mos Costache dovedindu-se prea zgârcit.

Felix se simte tot mai atras de Otilia pe care o admira si cu care petrece din ce în ce mai mult timp.

Vizita facuta domnului Pascalopol îi dezvalui luxul si eleganta unui adevarat nobil. Descoperi în persoana mosierului atât un rival cât si un prieten.

Noaptea, Otilia urca în camera lui Felix si-l convinse sa accepte propunerea lui Pascalopol de a-l însoti amândoi la tara. Felix accepta în cele din urma de dragul Otliei.

V

La începutul lunii august, Olimpia, cel mai mare copil al Aglaei îsi face aparitia acasa împreuna cu Stanica, concubinul ei, cu care avea un copil. Simion nu-si recunoaste fiica si refuza sa-i dea o casa de locuit si zestrea sa.

Stanica, prin minciuni si scrisori adresate domnului Pascalopol cum ca se împusca, reusi sa strânga ceva bani de la toti si sa-l înduplece pe Simion pe motiv ca mai are câteva luni de trait sa-i dea zestrea Olimpiei.

VI

Calatoria facuta de la gara Ciulnita pâna la mosia lui Pascalopol îi impresioneaza pe cei doi. În drum spre conac sunt asaltati de o turma de bivoli. Casa amenajata în stil rustic atrage atentia oaspetilor. Otilia e dornica sa guste toate placerile de la tara urcându-se în hambare si scaldându-se într-un lac. Mosierul e retinut de numeroase treburi, timp în care Felix profita de compania Otiliei marturisindu-i dragostea, dar si temându-se de puterea financiara a mosierului.

Dupa doua saptamâni cei doi se hotarasc sa vina acasa.

Între timp, fiul Olimpiei si al lui Stanica, Aurel Ratiu, moare, iar tatal înduiosat îi publica în ziar decesul amintind toate rudele, în speranta de a obtine cât mai mult sprijin financiar.

VII

Felix, student acum în anul întâi la medicina, se vede reîntors din nou victima criticilor aduse de Aglae si de Aurica la adresa lui, care nu se purtase ca un gentleman facând-o sa spere atâta timp ca o va cere de sotie. Titi pare cuprins de febra amorului si îi face avansuri nepoliticoase Otiliei, care se supara si se cearta cu Aglae. Aceasta nu mai veni deloc pe la mos Costache spre întristarea acestuia si bucuria fetei.

Titi nu pare a fi intimidat de aceste evenimente, continuând sa copieze carti postale, desi între timp era si el student la belle-arte.

Stanica e cel care pare din ce în ce mai interesat de soarta lui mos Costache banuind ca acesta ar avea o mare avere si aducându-l, în scopul obtinerii acesteia prin tratament, pe un oarecare doctor Vasiliade ca sa-l examineze. Singurul care urmareste planul este Pascalopol, avertizându-l de altfel pe batrân.

VIII

Între Felix si Otilia se cladeste o relatie de profunda prietenie si atasament. Felix îi marturiseste iubirea, iar Otilia pare si ea înduiosata însa priveste totul în mod copilaresc dovedind si mai multa inocenta în ceea ce face. Grija sa pentru Felix pare mai mult a unei surori.

Rusinat, Felix îsi pune pe hârtie toate patimile sale într-o scrisoare adresata Otiliei, însa ea nu-i da nici un raspuns. Mâhnit lipseste de la prânz, iar Otilia alarmata porneste în cautarea lui, gasindu-l la Baneasa. Acolo ea îi marturiseste iubirea, dar e constienta de mediocritatea oricarei fete de a putea simti pasiuni atât de marete si îl sfatuieste pe Felix sa-si cladeasca o cariera stralucita.

Îndemnat de acest impuls, baiatul persevereaza mult dedicându-si timpul studiului.

Timpul petrecut împreuna si discutiile avute încep sa devina ceva comun si obisnuit între cei doi.

Într-un moment de gelozie, Felix o roaga pe Otilia sa nu se mai întâlneasca cu Pascalopol, însa tot el, invitat de acesta la el acasa, îsi da seama de greseala facuta fata de Otilia, care asemeni mamei sale are nevoie de luxul si de mofturile burgheziei de la acea vreme. Pentru ea, viata e o continua sarbatoare, iar conflictele cu mostenirea lui mos Costache încep sa o oboseasca din ce în ce mai mult.

Felix este sarutat prima data de Otilia când îi comunica acesteia ca-l va mai putea vedea pe domnul Pascalopol asigurat si de fata si de acesta ca între ei nu se va petrece nimic datorita vârstei. Sohatchi, un coleg de faculate al lui Titi, îl atrage pe acesta în familia sa casatorindu-l cu sora lui Anca.

Familia lui Titi si în special Aglae accepta cu greu aceasta idee pentru ca în cele din urma mutarea celor doi într-o casa, Ana sa devina independenta si sa ceara divortul pe baza împotrivirii de caracter.

Titi refuza la început, însa sfaturile mamei îl razgândesc.

IX

Felix este nerabdator pâna la majorat dorind sa plece cu Otilia si cu banii primiti drept mostenire de la tatal sau. În casa discutiile despre adoptia Otiliei de catre mos Costache declanseaza un nou val cu scandaluri din partea Aglaei. În cele din urma fata pare scârbita de ura acesteia si-i cere lui mos Costache sa nu mai ajute pe nimeni evitând astfel tribunalele cu care-l amenintase Aglae pe fratele sau.

X

Renuntând la adoptie, Otilia pleaca cu Pascalopol la mosie, spre surprinderea lui Felix care ramâne dezamagit si se refugiaza în bratele unei curtezane Georgeta cunoscuta la un restaurant prin Stanica.

XI

Ajutat de un profesor universitar, Felix înainteaza în cariera fiind primit spre invidia tuturor într-un ospiciu pentru unele cercetari. În urma acestor decrementari scoate un articol în limba franceza pe care însa numai un profesor universitar i-l lauda. Vizitele facute Georgetei se înmultesc aflând cu ocazia acestora si trecutul fetei care nu era cu mult diferit de al Otiliei. Ramasa si ea orfana de mama cunoscuse o mama vitrega care o pervertise învatând-o sa pretuiasca luxul si sa tina companie barbatilor, însa ea ramase în adânc credincioasa vietii cu familia pe care de altfel si-o dorea. Stanica profita de aceasta slabiciune a ei si o prezinta lui Titi care atras fizic de frumusetea sa o invita acasa unde îi promise Aglaei ca o va lua de sotie.

XII

Felix primeste o carte postala de la Otilia care se afla în Paris cu Pascalopol si îi scrie la rându-i o scrisoare. Stanica încearca sa opreasca vânzarea imobilului unde domnul Iorgu îsi avea restaurantul pentru a profita de serviciile acestuia, însa Felix pune capat acestor santaje, ducându-l într-o zi pe mos Costache în biroul domnului Iorgu si ajutând astfel la încheierea afacerilor între cei doi. Mos Costache începe sa-l pretuiasca din acel moment din ce în ce mai mult pe Felix, desi bani nu-i acorda decât printr-un contract de împrumut din propriul sau fond.

Simion începe sa se poarte tot mai ciudat si îi daruieste lui Felix un caiet cu însemnarile sale.

XIII

Stanica este din ce în ce mai dornic sa divorteze de Olimpia.

Felix, deranjat de gândurile lui Titi de a se casatori cu Georgeta îi dezvalui acesteia trecutul domnului Tulea spre revolta acestuia care este dornic al întâmpina într-o lupta iscata întâmplator. Ultima data când Felix merge la Georgeta se întâlneste cu un batrânel simpatic care nu pare deloc surprins de indiscretia produsa si se prezinta drept generalul Pasarescu.

Stanica si familia Tulea se simt datori de a-i trimite o carte postala Otiliei în care Simion se semneaza drept “Isus Cristos”.

XIV

Felix are ocazia sa-l cunoasca pe Weissmann, un coleg de facultate care-i trezeste pasiuni nebanuite pentru poezie. Discutiile avute cu acesta îi dezvaluie situatia materiala dificila a studentului, dar si spiritul practic al acestuia, care face injectii si consulta diferite persoane pentru a-si întretine fratii si surorile.

Cina la restaurantul domnului Iorgu în cinstea aniversarii fiicei sale minore îi reunesc la aceeasi masa pe Georgeta cu generalul, pe Stanica, Olimpia, Aglae, Titi, Felix si mos Costache. Aglae pare foarte interesata de viitorul fiicei celor doua gazele în speranta ca o va casatori cu Titi, în timp ce Felix se simte din ce în ce mai jignit de purtarile Georgetei.

XV

La început, dupa o usoara criza, familia Tulea ignora purtarile lui Simion, care începuse sa aiureze si sa manânce multa pâine, însa vazând ca situatia devine insuportabila, Aglae ajutata de Stanica si de Weissmann îl duc la un sanatoriu. Titi se afla în centrul atentiei pentru Aglae care urmareste sa-l însoare cât mai bine spre dezamagirea Aurichii si a Olimpiei.

La întoarcearea din Franta, Pascalopol îi dezvaluie lui Felix si Otiliei misterul comportamentelor bizare ale Aglaei înfatisând prin exemplele unei familii pe care o cunoscuse în tinerete conceptia unor femei mediocre, incapabile a-si împarti iubirea între copii si tatal lor.

Stanica face o vizita lui mos Costache si lui Felix aducându-le în casa niste colegi necunoscuti de Felix pe care îi pune sa-l examineze pe batrân. Îsi manifesta în acelasi timp un interes deosebit fata de studiile lui Felix pentru a avea un pretext sa-l urmareasca pe mos Costache.

Cel mai mult pe Felix îl supara comportamentul celor doua domnisoare care încep sa cânte fara îndemânare la pianul Otiliei.

XVI

Trecutul lui Stanica si familia sa numeroasa ne sunt prezentate prin prisma unei vizite a acestuia la o matusa a sa pe nume Agripina.

Aici se întâlneste cu rudele sale bogate fata de care simte o oarecare invidie si profita de ocazie pentru a împutina portelanurile matusei sale.

O nepoata a sa de 16 ani pe nume Lili îsi manifesta dorinta de a se casatori, iar Stanica il recomanda tatalui acesteia pe Felix Sima, în special pentru ca dorea a aduce în rândurile familiei sale si oameni culti.

Ajuns acasa cumpara niste prajituri Olimpiei si afla de fuga lui Titi de acasa.

XVII

Felix viseaza ca Otilia cânta la pian, însa spre surprinderea sa totul pare a fi realitate.

Revazându-se, cei doi povestesc îndelung în timp ce Felix se simte tot mai atras de Otilia si de schimbarea acesteia devenita mai rotunda la fata, mai feminina si mai enigmatica.

Felix regreta ca nu profitase de ocazia pe care Otilia i-o daruise înaintea plecarii cu Pascalopol, dormind la el în camera.

Mos Costache are planurile sale cu cei doi tineri începând sa adune materiale de constructii pentru o casa unde cei doi, Felix si Otilia aveau sa stea dupa moartea sa.

Stanica îi face cunostinta lui Felix cu Lili spre supararea lui Titi care este atras de fata si nu întelege de ce toate sunt atrase de baiatul doctorului Sima.

XVIII

Din cauza unei usoare insolatii si a efortului, mos Costache are un atac, în urma caruia toata familia Tulea îsi petrece doua zile în casa batrânului ignorând boala acestuia. Pascalopol aduce un doctor avizat, profesor la universitate, care recomanda multa liniste si odihna bolnavului.

Doctorul Vasiliad îsi simte periclitata prezenta de un nou rival.

Mos Costache se însanatoseste si îi alunga din casa pe toti cei din familia Tulea fiind de acord cu propunerea lui Pascalopol de a deschide un cont în banca pe numele Otiliei cu suma de 300000 lei, însa nu-i da banii, încrezându-se în sanatatea sa. Mosierul însa deschide contul si depune în el 100000 lei pe numele Otiliei.

XIX

Dupa infarct mos Costache devine din ce în ce mai speriat de moarte, la aceasta contribuind si Stanica care îi povestea tot felul de nenorociri.

Consulta diferiti doctori, urmeaza chiar un tratament chetuind bani pe medicamente si invita si preotii sa-i sfinteasca casa. Vinde apoi anumite imobile si aduce în casa o menajera pe nume Paulina, dar care nu sta mult pentru ca batrânul îi descopera interesul fata de averea sa.

Aurica se spovedeste preotului Suica, marturisindu-i dorinta de a se casatori cu un evreu si anume cu Weissemann care îi recomandase anumite tratamente cosmetice. Într-o seara jocul de carti devine din nou una din delectarile familiei.

XX

Stanica o îndeamna pe Otilia sa-l convinga pe Felix sa se casatoreasca cu Lili.

Mos Costache are un nou atac în timp ce Felix si Otilia se plimbau cu sania, si în urma acestuia îi daruieste lui Pascalopol 100000 lei pentru Otilia.

Aglae transporta lucrurile de valoare în casa sa pe ascuns.

Stanica, dupa indelungi urmari afla locul unde sunt ascunsi banii cand batrânul îi da lui Pascalopol acei 100000 si-l jefuieste sub pretextul ca are grija de el pentru a o face pe Otilia sa-l lase o ora singur în odaia bolnavului.

Mos Costache este surprins de atac si în urma efortului moare.

Stanica divorteaza de Olimpia si se casatoreste cu Georgeta, iar apoi intra în politica.

Otilia se casatoreste cu Pascalopol la care pleaca la Paris.

Felix, cu ocazia razboiului, devine doctor si apoi profesor universitar si se casatoreste bine intrând în cercuri înalte.

Se întâlneste întâmplator cu Pascalopol pe tren si afla ca acesta a divortat de Otilia acum casatorita cu un om bogat din Buenos Aires. Fotografia aratata nu mai aduce nimic din ceea ce odinioara era Otilia. Amintirile acelei idile se naruiesc în cuvintele lui mos Costache: “Aici nu sta nimeni”.

BALTAGUL – de Mihail Sadoveanu, roman interbelic – roman obiectiv – roman tradiţional – roman realist (proză realistă)

Mihail Sadoveanu (1880-1961), “Ceahlăul literaturii române”, cum 1-a numit Geo Bogza, “Ştefan cel Mare al literaturii române” cum i-a spus G.Călinescu, are o operă monumentală a cărei măreţie constă în densitate epică şi grandoare compoziţională.
Scriitor fidel principiilor tradiţionaliste, Mihail Sadoveanu ilustrează în opera sa viaţa satului românesc (tema spiritualităţii satului românesc) ca fundamentală temă epică, întrucât “ţăranul român a fost principalul meu erou”, după cum mărturisea prozatorul într-un discurs ţinut la Academia Română. Ţăranul sadovenian este locuitorul de la munte, moldoveanul cu viaţă aspră ca şi meleagurile prăpăstioase, unde îi este hărăzit să trăiască. Puternic individualizat în literatura română, ţăranul lui Sadoveanu se particularizează printr-un acut simţ al dreptăţii şi libertăţii, prin apărarea principiilor de viaţă statornicite din vremi imemoriabile, prin statutul de păstrător al lumii vechi, arhaice şi patriarhale şi, nu în ultimul rând, prin credinţa creştină ortodoxă, profund înrădăcinată în sufletul românului dintotdeauna.
Românul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu este un adevărat “poem al naturii şi al sufletului omului simplu, o «Mioriţă» în dimensiuni mari” (George Călinescu). Versul motto, “Stăpâne, stăpâne,/ Mai chiamă şi-un câne”, argumentează viziunea mioritică asupra morţii, căreia Sadoveanu îi dă o nouă interpretare, aceea a existenţei duale ciclice a omului, succesiunea existenţială de la viaţă Ia moarte şi din nou la viaţă.
Scris în numai 17 zile şi publicat în noiembrie 1930, când Mihail Sadoveanu împlinea 50 de ani, “Baltagul”a fost primit cu “un ropot de -recenzii entuziaste” de către exegeţii vremii, deşi perioada interbelică este dominată de modernism, iar creaţia prodigiosului scriitor se înscria evident într-un “tradiţionalism demodat”. Romanul este tradiţional-mitic, întrucât are ca surse de inspiraţie balade populare de la care Sadoveanu preia idei şi motive mitologice româneşti: “Salga” (setea de împlinire a actului justiţiar, de înfăptuire a dreptăţii ce domină toate faptele eroinei), “Doica” (ideea profundei legături a omului cu animalul credincios), “Mioriţa” (tema, motivul, conflictul, discursul epic simplu, concepţia asupra morţii sunt numai câteva dintre cele mai semnificative elemente ale baladei ce se îegăsesc şi în roman).
O interpretare interesantă oferă Alexandru Paleologu, conform căreia romanul ilustrează mitul lui Osiris, episodul reprezentativ în susţinerea acestei viziuni fiind cel al căutării, de către Vitoria, a rămăşiţelor lui Nechifor, risipite în văgăuna dintre Suha şi Sabasa. în mitul egiptean, Osiris fusese aruncat de ucigaşul său, Seth; în valea Nilului, iar sora şi soţia sa, Isis, însoţită de fiul ei, Horus şi câinele Anubis, îi caută osemintele pe fundul fluviului (”Treptele lumii sau calea către sine a lui M.Sadoveanu”)
* Ca orice roman, “Baltagul” este o specie a genului epic, în proză, de mare întindere, cu acţiune complexă desfăşurată pe mai multe planuri narative, organizate prin alternanţă sau înlănţuire, cu o intrigă amplă şi complicată. Personajele numeroase, de diverse tipologii dar bine individualizate, sunt angrenate în conflicte puternice, iar structura narativă realistă profilează o imagine consistentă şi profundă a vieţii. Principalul mod de expunere este naraţiunea, iar personajele se conturează direct prin descriere şi indirect, din propriile fapte, gânduri şi vorbe, cu ajutorul dialogului, monologului interior şi al introspecţiei auctoriale.
Perspectiva narativă defineşte punctul de vedere al naratorului obiectiv şi omniscient (heterodiegetic) asupra evenimentelor relatate la persoana a III-a, iar atitudinea auctorială reieşită din relaţia sa cu personajele profilează focalizarea zero şi viziunea “dindărăt”, argumentând caracterul obiectiv al romanului.
Tema ilustrează perspectiva romanescă tradiţionalistă, conturând fiinţa arhaică a satului românesc, sufletul ţăranului moldovean ca păstrător al lumii vechi, al tradiţiilor şi al specificului naţional, cu un mod propriu de a gândi, a simţi şi a reacţiona în faţa problemelor cruciale ale vieţii, apărând principii existenţiale fundamentale statornicite din vremuri imemoriabile.
Titlul numeşte obiectul eponim, baltagul (secure, topor cu două tăişuri-«.«.), arma simbolică şi magică menită să împlinească dreptatea,-deci o unealtă justiţiară. în basmele populare, atunci când este folosit pentru înfăptuirea dreptăţii, baltagul nu se pătează de sânge: “…unealta răului se dovedeşte a fi, întoarsă, arma binelui [...]. Baltagul dă prilej Vitoriei Lipan ca, prin abile întrebări, să-1 ispitească pe Calistrat Bogza afară din tăcerea sa pentru a vorbi şi a se demasca; în sensul basmului arhaic, baltagul este unealta magică, însuşită de răufăcător şi recucerită de erou. Obiectul pare învestit cu puteri uimitoare: atâta vreme cât se află în posesia lui, răufăcătorul se păstrează ascuns; pierzându-1, el apare cu adevărata sa înfăţişare. Cartea lui Sadoveanu se cheamă «Baltagul» aşa cum se cheamă’ unele basme «Nuieluşa fermecată» sau «Paloşul năzdrăvan»” (Petru Mihai Gorcea – “Nesomnul capodoperelor – Basmul eternei repetiţii. însemnări sadoveniene”).
Cuvântul “baltag” poate veni şi de la grecescul “labrys”, care înseamnă secure cu două tăişuri, dar şi labirint. în roman, este vizibil simbolul labirintului ilustrat de drumul şerpuit pe care îl parcurge Vitoria Lipan în căutarea soţului, aţâţ un labirint interior, al frământărilor sale de la nelinişte la bănuială apoi la certitudine, cât şi un labirint exterior, al drumului săpat în stâncile munţilor pe care îl parcursese şi Nechifor Lipan. Structura romanului evidenţiază două componente: una tradiţionalist-mitică şi cealaltă epică-realistă, care se interferează pe parcursul întregului roman.
Timpul în care are loc acţiunea este limitat şi cronologic, întâmplările se petrec din toamnă până în primăvară, dar nu este precizată perioada, deoarece Vitoria Lipan trăieşte într-un timp mitic românesc, un timp spiritual al credinţelor şi datinilor străvechi, care au valabilitate în orice epocă. Perspectiva spaţială este reprezentată atât de meleagurile accidentate şi stăncoase ale munţilor din Moldova, cât şi de spaţiul interior, psihologic al eroinei, al tulburării şi căutării în sine a adevărului. (Construcţia subiectului şi a discursului narativ) Incipitul îl constituie legenda privind rânduielile pe care Domnul-Dumnezeu le-a stabilit pentru toate neamurile omeneşti, după facerea lumii. Legenda o spunea Nechifor Lipan “la ciunătrii şi nunţi”, de la care era nelipsit în vreme de iarnă şi această poveste îi vine în minte nevestei lui, Vitoria, din memorie afectivă, ea având aici rolul de narator-mesager. Legenda este un prolog, în care sunt prezentaţi locuitorii din “munţii ţărilor de sus”, viaţa lor dură, cărora Dumnezeu le hărăzise să stăpânească ce au şi, în plus, le dăruise “o inimă uşoară ca să vă bucuraţi cu al vostru”. Acţiunea romanului este simplă, subiectul având un singur fir epic şi anume drumul parcurs de Vitoria Lipan în căutarea soţului său, Nechifor. Efortul căutării urmează un traseu dificil şi sinuos, eroina parcurgând un drum al neliniştilor şi al zbuciumului sufletesc, sub forma “labirintului (conflictului) interior şi altul, un labirint (conflict) exterior, pe cărările şerpuite şi înguste ale munţilor, dorind să afle adevărul şi să împlinească dreptatea.
în Măgura Tarcăului, Vitoria Lipan este îngrijorată că s-a întâmplat ceva rău cu bărbatul ei, Nechifor Lipan, care plecase la Dorna să cumpere o turmă de oi şi întârziase neobişnuit de mult, 73 de zile. Femeia încerca să ajungă până la el cu gândurile, îi auzea în mintea ei numai glasul, dar “nu putea să-i vadă chipul”.
în spiritul credinţelor strămoşeşti, Vitoria este sigură că are primul semn rău, care “a împuns-o în inimă”, atunci când îl visează pe “Nechifor Lipan-călare, cu spatele întors cătră ea, trecând spre asfinţit o revărsare de ape”, iar altă dată “trecând călare o apă neagră [...] era cu faţa încolo”. Atunci când cocoşul “se întoarse cu secera cozii spre focul din horn şi cu pliscul spre poartă”, Vitoria înţelege că Nechifor “nu vine”, deoarece “cucoşul dă semn de plecare”, iar “nourul către Ceahlău e cu bucluc”.
Credincioasă şi încercând să găsească răspuns la semnele Tău-prevestitoare, Vitoria se duce la preotul Dănilă, care îi promite că va face o slujbă şi va citi la biserică pentru ca Dumnezeu “să facă lumină şi are să-ţi aducă pace”. Ca orice femeie simplă de la ţară, influenţată de eresuri, ea se duce la baba Maranda, vrăjitoarea satului, pe care nu o crede că Nechifor şi-a găsit “una cu ochii verzi şi cu sprâncenele îmbinate” şi vrea ca mai întâi să facă “rugăciunile cele de cuviinţă la Maica Domnului”, apoi să ţină “post negru douăsprezece vineri în şir”.
Bănuiala că s-a întâmplat o nenorocire o devora ca “un vierme neadormit”, se închide în sine, să caute în interiorul ei lumina călăuzitoare, ilustrând labirintul (conflictul) interior. Concentrarea profundă a Vitoriei era atât de mare, încât “timpul stătu”, fiind însemnat numai cu postul din “vinerile negre, în care se purta de colo-colo, fără hrană, fără apă, fără cuvânt cu broboada cernită peste gură”. Desprinsă de realitatea înconjurătoare, ea “se socotea moartă, ca şi omul ei care nu era lângă dânsa”, ceea ce înseamnă că de la bănuială ajunsese la certitudine şi se hotărăşte să plece în căutarea adevărului, să afle ce s-a întâmplat cu soţul ei: “Dacă a intrat el pe celălalt tărâm, oi intra şi eu după dânsul”.
Lipanii aveau atâta avere “cât le trebuia” şi, din cei şapte copii “cu cât îi binecuvântase Dumnezeu”, mai trăiau doi: o fată, Minodora şi un băiat, Gheorghiţă. Vitoria pune ordine în gospodărie cu o luciditate impresionantă: pe Minodora o duce la mănăstire şi dăruieşte o icoană Sfintei Ana, vinde agoniseala pentru a face rost de bani pentru drum, lasă argatului Mitrea cele de trebuinţă şi porunci pentru timpul cât va lipsi. îi comandă fiului ei un baltag, pe care-1 sfinţeşte preotul şi, pe 10 martie, Vitoria pleacă împreună cu Gheorghiţă în căutarea lui Nechifor, urmând întocmai drumul parcurs de acesta şi având un scop bine definit: “Mai ales dacă-i pierit cată să-1 găsesc; căci viu, se poate întoarce şi singur”, anticiparea întâmplărilor fiind un procedeu artistic numit prolepsă.
Secvenţa narativă a călătoriei conturează realismul romanului, prin drumul pe care-1 parcursese Nechifor şi pe care Vitoria îl urmează întocmai. Nevasta întreabă peste tot, pe la hanuri şi pe la oameni, de “bărbatul cu căciulă brumărie şi cal negru ţintat”. Ea şi Gheorghiţă sunt însoţiţi până la Călugăreni de domnul David şi fac popas la hanul iui Donea, la Călugăreni, apoi la Farcaşa unde află că Nechifor nu mai fusese văzut “cam de astă-toamnă”. La Borca, sătenii i-au abătut din cale ca să participe la o cumetrie (masă după botezul unui copil), iar la Cruci au dat peste o nuntă, însă Vitoria consideră, în cultul tradiţiei şi al datinilor, că este semn rău faptul că “întâi am dat peste un botez; şi s-ar fi cuvenit să văd întâi nunta şi pe urmă botezul”. La Vatra Dornei, descoperă în registrul de la prefectură că în luna noiembrie Nechifor Lipan cumpărase trei sute de oi, fiind cea mai mare vânzare din târg, apoi că vânduse o sută de oi la doi munteni şi o luaseră împreună spre Neagra. Ca urmare, Vitoria hotărăşte să se întoarcă, aşa cum presupune că s-ar fi întors şi Nechifor, luând drumul spre casă. Poposind la o crâşmă de la marginea Domelor, nevasta află despre “turma de trei sute de pi şi de trei oameni călări”. Alte informaţii capătă la Broştenî, Borca şi Sabasa, luând şi aici “urma oilor ş-a călăreţilor”. Coborând muntele, drumeţii s-au oprit în satul Suha, unde ţinea crâşmă domnul Iorgu Vasiliu, care le spune că trecuseră mai întâi oile şi ciobanii, apoi sosiseră şi cei doi stăpâni, nu trei, cum susţinea munteanca, mai ales că îi şi cunoştea, pentru că erau de prin partea locului: pe cel “cu buza crăpată” îl cheamă Calistrat Bogza, iar pe celălalt, mai mărunt, Ilie Cuţui.
Vitoriei i se pare limpede că între aceste două localităţi s-a petrecut omorul. Trecând din nou muntele la Sabasa, pe când întreba din casă în casă despre Lipan, nevasta descoperă câinele soţului ei, Lupu, care îi călăuzeşte pe Vitoria şi pe Gheorghiţă într-o râpă, între Suha şi Sabasa, unde găsesc osemintele lui Nechifor Lipan. Femeia observă că avea “căpăţâna [...] spartă de baltag” şi socoteşte că este datoare să afle adevărul şi să-i găsească pe criminali, întrucât “cine ucide om nu se poate să scape de pedeapsa dumnezeiască”.
în cel mai evident spirit tradiţionalist, Vitoria face rânduielile cuvenite pentru mort, anunţă autorităţile, se îngrijeşte de preot, angajează bocitoare şi veghează ca toate ritualurile înmormântării să fie respectate până în cele mai mici amănunte. Tot satul se adunase la biserică, chemat de zvonul clopotelor şi de sunetele buciumelor şi s-a făcut slujbă mare “cum puţine s-au văzut în Sabasa”.
Episodul denunţării vinovaţilor începe cu vizita Vitoriei la Prefectură. Ea nu acuză făţiş pe nimeni, doar modul insinuant în care-şi exprimă nedumeririle în legătură cu dispariţia unui posibil martor care ar fi trebuit să asiste la târgul făcut de cei trei oieri la cumpărarea turmei, ori în legătură cu existenţa chitanţei de primire a banilor ce ar fi trebuit să se afle în chimirul mortului sunt sugestive pentru inteligenţa Vitoriei şi înclinaţiile ei de detectiv. Este foarte insistentă atunci când îi pofteşte la “îngropăciune” pe subprefectul Balmez, dar şi pe Calistrat Bogza şi pe Ilie Cuţui, cu scopul de a pune în scenă demascarea şi pedepsirea criminalilor, dovedind o dibăcie deosebită în cunoaşterea firii umane.
După înmormântare, pomenirea mortului s-a făcut acasă la domnul Toma şi, pentru că era în “vremea postului celui mare” de Paşte, fusese mai greu cu mâncarea, dar “băutură era destulă şi bună, care împlinea lipsurile” şi Vitoria este mulţumită că bărbatul ei “îşi găsise în sfârşit hodina”.
Scena demascării ucigaşilor este cutremurătoare. îndemnându-i pe meseni să mănânce şi să bea, Vitoria observă că Bogza are un baltag despre care spune că “e mai vechi şi ştie mai multe”. Apoi, ea începe să povestească faptele, aşa cum se petrecuseră, pentru că i le spusese Lipan atunci când îl priveghease în râpă. Era seara în asfinţit şi Nechifor mergea la deal, împreună cu câinele, ţinându-şi calul de căpăstru. în timp ce unul dintre însoţitori se asigura că nu trece nimeni, celălalt i-a dat lui Lipan “o singură pălitură” şi bărbatul a căzut cu capul în coama calului, ucigaşul împingându-i în râpă. La îndemnul femeii, Gheorghiţă ia baltagul lui Calistrat, deoarece ei i se pare “că pe baltag e scris sânge şi acesta-i omul care a lovit pe tatu-tău”. Pierzându-şi cumpătul, Bogza se năpusteşte asupra lui Gheorghiţă, ca să-i smulgă baltagul şi să se apere de câine. Atunci, “feciorul mortului simţi în el crescând o putere mai mare şi mai dreaptă”, apoi îl loveşte scurt cu muchea baltagului, în frunte”, în timp ce câinele “se năpusti la beregată”. Calistrat Bogzâ mărturiseşte căimpreună cu Ilie Cuţui l-au ucis pe Lipan “ca să-i luăm oile”.
Odată adevărul aflat şi criminalii pedepsiţi, Vitoria se pregăteşte să se întoarcă acasă, plănuind că va reveni aici pentru parastasul de patruzeci de zile şi o va aduce atunci pe Minodora, “ca să cunoască mormântul” tatălui ei, după care vor pleca “la Măgura, ca să luăm de coadă toate câte am lăsat”, întorcându-se dinspre moarte spre viaţă, Vitoria trebuie să ia de una singură hotăjâri în ceea ce priveşte destinul copiilor ei, finalul romanului ilustrând aceeaşi luciditate a femeii, care se gândeşte că nu poate s-o dea pe Minodora “după feciorul acela nalt şi cu nasul mare al dăscăliţei Topor”.
Vitoria Lipan – personaj principal şi figură reprezentativă de erou popular, întruneşte calităţile fundamentale ale omului simplu de la ţară, în care se înscriu cultul pentru adevăr şi dreptate, respectarea legilor strămoşeşti şi a datinilor, definindu-se ca personaj tradiţional şi realist. “Ea nu e o individualitate, ci un exponent al speţei” (George Călinescu), aşadar, un personaj mitic şi un personaj-simbol pentru ţăranul român.
Portretul moral reiese în mod indirect, din gândurile, faptele şi vorbele eroinei, naratorul conturând, la început, trăsăturile din exterior spre interior. Eroina se ghidează în presupunerile ei după ştiinţa nescrisă a semnelor şi după experienţa sa morală, intuitivă, acţionând în funcţie-de acestea. Hotărâtă să afle adevărul şi să răzbune moartea bărbatului ei, Vitoria îşi împlineşte datoria şi înfăptuieşte dreptatea, dovedind spirit justiţiar, inteligenţă, luciditate, stăpânire de sine, devotament şi neclintire în respectarea tradiţiilor şi datinilor străvechi.
Gheorghiţă – fiul lui Nechifor şi al Vitoriei Lipan este personaj secundar şi evoluţia sa de la adolescenţă la maturitate conferă operei caracter de bildungsroman.
Personaj absent, Nechifor Lipan, soţul Vitoriei, concentrează în jurul său toate acţiunile şi întreg zbuciumul interior al femeii, în strădania de a afla adevărul despre omul ei şi de a împlini actul justiţiar al pedepsirii vinovaţilor. Nechifor Lipan, oier din Măgura Tarcăului, îşi câştiga existenţa ca toţi muntenii, “cu toporul ori cu caţa”, el fiind dintre “cei mai vrednici”, pentru că-şi întemeiase o stână de oi la munte. Naratorul nu face în mod direct un portret fizic, ci îl alcătuieşte din memoria afectivă a Vitoriei, care-şi aminteşte că avea “mustaţa groasă, adusă a oală”,’ sprâncenele lăsate şi statura “îndesată şi spătoasă” şi din memoria voluntară a personajelor descusute de ea.
Legătura spirituală dintre cei doi soţi este solidă şi eternă, Vitoria şi Nechifor Lipan formează o pereche de iniţiaţi, un cuplu ce simbolizează triumful iubirii asupra dramei existenţiale a omului şi asupra răului din sufletul omenesc, deoarece “Lumea asta-i mare şi plină de răutăţi”.
în concluzie, în romanul “Baltagul”, Mihail Sadoveanu a pus accentul pe observaţie, restrângând descrierea şi dezvoltând acţiunea prin construirea unor “caractere puternice, variate sau pitoreşti”, acesta fiind, . probabil, cel mai reuşit roman obiectiv inspirat dintr-o baladă populară: “Nicăieri n-a pus Sadoveanu mai multă obiectivitate şi mai puţin sentimentalism decât în acest roman” (Nicolae Manolescu – “Sadoveanu sau utopia cărţii”).

Baltagul – demonstratie ca este roman

Mihail Sadoveanu (18880-1961) a fost cel mai mare povestitor scriitor al nostru. Opera sa cuprinde mai mult de o suta de volume cu o tematica diversa: istoria Moldovei (“Fratii Jderi”), natura patriei (“Tara de dincolo de negura”), viata monotona a oraselor de provincie (“Locul unde nu s-a intamplat nimic”), obiceiurile pastoresti (Baltagul).
Temele sale predilecte sunt istoria Moldovei si viata oamenilor simpli.
Baltagul este un considerabil roman mitic deoarece are la baza mitul pastoral din balada Miorita: conflictul economic intre ciobani urmat de moartea unuia dintre ei.
Opera este un roman monografic deoarece prezinta viata si obiceiurile muntenilor sub toate aspectele: datini, traditii, conceptii despre viata, etc.
Romanul are un caracter initiatic pentru ca unul dintre personaje – Gheorghita – strabate drumul cunosterii, se maturizeaza treptat prin experientele acumulate.
Nechifor Lipan, pastor instarit din Magura Tarcaului, pleaca la Dorna sa cumpere oi dar nu se mai intoarce acasa. Banuind ca a fost ucis pentru bani, sotia sa, Vitoria, porneste in cautarea lui. Alaturi de fiul sau, Gheorghita, Vitoria reface drumul si ii gaseste ramasitele pamantesti ale lui Nechifor intr-o rapa. Ea reuseste sa-i gaseasca pe presupusii asasini, si ii determina sa marturiseasca crima.
Romanul este o specie a genului epic in proza cu o actiune complexa desfasurata pe mai multe planuri, cu personaje numeroase, si cu conflicte sociale sau psihologice.
Firul central al actiunii este alcatuit din drumul Vitoriei: pregatirile pentru plecarea la drum alaturi de Gheorghita pentru a-si gasi sotul, nunta si botezul intalnite in drum, marturisirea crimei.
Exista actiuni retrospective: relatarile Vitoriei despre viata alaturi de Nechifor Lipan rea-lizate prin monologul interior si refacerea traseului strabatut de Nechifor din marturisirile oamenilor.
Sunt numeroase conflicte: conflictul social (imprumutat din balada Miorita) si altele psihologice. Unul dintre conflictele psihologice bine evidentiate de narator se gasesc in expozitiune: asteptandu-si sotul, Vitoria traieste sentimente contradictorii care penduleaza intre increderea lui Nechifor si presimtirile care o asalteaza.
Alt conflict psihologic evidentiat in roman este lupta interioara din constiinta asasinului intre sentimentul vinovatiei si speranta ca nu va fi descoperit. El se rezolva prin marturisirea crimei.
Vitoria este personajul principal al actiunii, ea participa la toate momentele subiectului. Personajul ei intruchipeaza o femeie simpla, de la tara, dar care stie sa se descurce in orice situatie datorita inteligentei, curajului si abilitatii pe care le are. Ea este o sotie fidela lui Nechifor si o mama buna pentru Minodora si Gheorghita.
Nechifor Lipan este personajul secundar, sotul Vitoriei. Nechifor reprezinta omul matur, gospodar, echilibrat, care are grija de casa si de familia sa. Datorita muncii, viata sa era prospera, negotul cu oile aducandu-i un venit important. Este personajul absent, portretul lui fiind realizat retrospectiv din relatarile Vitoriei si ale celor care l-au cunoscut.
Gheorghita este fiul Vitoriei, singurul sprijin pe durata calatoriei. La inceput, el este prezentat ca un copil ce sta pe langa casa pentru a invata tainele oieritului. La capatul drumului, el trece de la inocenta la maturitate.
Minodora, fiica Vitoriei, este o fata gata de maritis, care isi ajuta mama la treburile gospodaresti.
Calistrat Bogza si Ilie Cutui sunt asasinii lui Nechifor. Ei intruchipeaza personaje cu caracter josnic, dispusi a savarsi o crima cu scopul de a fura banii si oile victimei.
Romanul are o tenta psihologica importanta: crima infaptuita in vederea castigului care va fi in final descoperita.
Baltagul are toate trasaturile speciei care ii apartine. Este un text epic cu o actiune construita pe baza celor cinci momente ale subiectului. Expozitiunea consta in prezentarea locurilor si a personajelor. Intriga este alcatuita din ingrijorarea Vitoriei pentru sotul ei. Desfasurarea actiunii este constituita din plecarea la drum alaturi de fiul sau, Gheorghita, si gasirea ramasitelor pamantesti ale lui Nechifor. Punctul culminant il reprezinta marturisirea crimei infaptuita de cei doi criminali iar deznodamantul o infatiseaza pe Vitoria cu planurile ei de viitor.
Modul de expunere dominant este naratiunea. Dialogul are si el rol in caracterizarea indirecta a personajelor iar descrierea prezinta locurile si aspectul fizic al personajelor. Naratiunea este modul de expunere prin care se realizeaza fapte si intamplari intr-o succesiune logica.Descrierea este modul de expunere prin care se infatiseaza trasaturile caracateristice ale unor obiecte, privelisti, fenomene din natura, chipuri de oameni, stari sufletesti. Dialogul este modul de expunere ce consta in convorbirea dintre doua sau mai multe personaje.
Baltagul este un roman ce ofera o imagine ampla asupra vietii, avand in acelasi timp si un puternic caracter moralizator.

Mihail Sadoveanu – romanul BALTAGUL

de Mihail Sadoveanu

Opera literara “Baltagul”, de Mihail Sadoveanu, are structura unui roman pastoral, cu implicatii sociale, erotice si psihologice.

Problematica si constructia scrierii sadoveniene ilustreaza complexitate.

Actiunea este densa si dinamica, urmarind drumul Vitoriei Lipan, taranca de la munte, din Magura Tarcaului, de la instaurarea treptata si dramatica a convingerii ca sotul ei, Nechifor, a fost ucis, la expeditia pe urmele lui, incheiata cu aflarea adevarului si pedepsirea vinovatilor de crima. 16896pis98lmy2b

Romanul se deschide cu atmosfera destinsa a povestii. La petreceri, Nechifor Lipan avea obiceiul sa spuna anecdota despre destinul harazit de Dumnezeu oamenilor de la munte.

Venind ultimii, din pricina indeletnicirilor pastoresti, ei au fost sortiti sa aiba nu averi, ci suflet curat.

Barbatul plecase la Dorna sa cumpere oi si apoi sa le coboare la iernat in baltile Jijiei.

Neavand nici o veste de la el, dupa ce trecuse de doua ori timpul necesar intoarcerii, Vitoria Lipan isi intocmeste in mintea ei un plan de actiune, in urma unor puternice framantari sufletesti. im896p6198lmmy

Si plecarea in cautarea sotului ii pricinuieste femeii nelinisti greu de descries.Simtind iminenta pericolelor si greutatilor pe care le intuieste cu temere, Vitoria se pune, mai intai, sub protectia lui Dumnezeu:posteste 12 vineri si merge la manastire pentru a se inchina.

Stie ca Dumnezeu le-a dat oamenilor dreptatea si adevarul, dar trebuie sa le caute singur.

Trimite o jalba prefectului, pune ordine in gospodarie si face rost de bani.

Insotita de Gheorghita, fiul ei, porneste pe urmele sotului disparut, poposind pe la crasme si hanuri.Ajungand la Dorna, afla ca un barbat vessel si generos, insotit de alti doi munteni, cumparase trei sute de oi.

Cautarea continua.Face cale-ntoarsa de la Dorna, intreband din crasma-n crasma de turmele conduse de cei trei ciobani.

Ajunge la Borca, de unde porneste spre stanga, pe drumul Sabasei, pe culmile Muntilor Stanisoarei.Isi da seama ca Nechifor Lipan a fost ucis in salbaticia codrilor, intre Sabasa si Suha.Trecuse prin prima asezare, dar nu ajunsese la Suha.

Ii descopera cainele, apoi ramasitele pamantesti, intr-o prapastie.

La praznic se dezvaluie adevarul. Ucigasul este Calistrat Bogza

care este “sugusat”de cainele Lupul si lovit cu baltagul de Gheorghita.

Roman al cautarii adevarului si al infaptuirii dreptatii ”Baltagul” imagineaza,asadar,intamplari organizate in doua planuri.Unul,retrospectiv,restrans,contureaza chipul lui Nechifor Lipan,si altul,al actiunilor prezente,in care sunt plasate framantarile sufletesti,pregatirile de plecare si drumul Vitoriei Lipan.

Complexitatea romanului consta in aceea ca,in paginile sale,se confrunta doua lumi:una pastorala,arhaica,bazata pe randuielile traditionale,cealalta,dominata de violenta,in care averea este valoarea suprema.

Lumea pastorala traieste doua vechi obiceiuri,pe care oamenii le respecta cu sfintenie si le transmit urmasilor cu religiozitate.Legile acestei lumi sunt nescrise si,chiar daca sunt aspre,muntenii le accepta.

Aici viata nu este usoara,dar asprimile ei sunt infruntate cu barbatie si curaj.

Gospodaria lui Nechifor Lipan se afla si ea in buna randuiala,copiii,Minodora si Gheorghita,fiind pregatiti pentru rosturile vietii si sa respecte traditia.

Izolati de lume,traind departe de autoritati,muntenii recurg la oamenii stapanirii doar in situatii extreme.Problemele existentei lor si le rezolva singuri.

Ciobanii traiesc in locuri salbatice,singuratice si stramte,au neveste si prunci.Barbatii sunt pastori,iar femeile au grija de gospodarie.

Casele,cu prispa,tinda,ograda,sura si adposturi pentru vite,sunt randuite tot dupa datina locului,cu toate cele de trebuinta:oi,poclazi,piei,ceva parale,faina de papusoi si legume aduse dinspre campie.

Satul,cu ulicioarele lungi si cotite,cu serpuitoare carari prin gradini,are crasma,biserica si preot,care e sfetnicul gospodarilor.

Cartea sadoveniana reconstitue monografic aceste randuieli care dau demnitate oamenilor.

Intreaga lor existenta este marcata de ciclurile naturii,de transhumanta si de evenimentele hotaratoare pentru destinul omului:nasterea,botezul,nunta,inmormantarea.

Eroina romanului,Vitoria Lipan,apartine acestei lumi arhaice.Personaj complex,ea intruchipeaza multiple virtuti.Ea se orienteaza dupa ciclurile naturii,cade in presimtiri,vise si vraji,facand haz de implicatiile limbii moderne:tren,distante marcate in dimensiuni exacte,autoritati etc.

Cand o vede atrasa de un oarecare “filfizon”,ea isi inchede fata in manastire.Urmareste formarea baiatului,a lui Gheorghita,dupa modelul tatalui sau.

Actiunea romanului urmareste transformarea Vitoriei Lipan din femeie simpla in justitiar,caci taranca de la Tarcau devine incrancenata si iscusita cautatoare a adevarului si infaptuitoarea dreptatii dreptatii.Implinirea dreptatii si a ritualuilui de inmormantare de la Sabasa,o fac pe femeie sa se gandeasca la continuarea rosturilor vietii.

S-a spus ca mobilul ascuns al framantarilor si actiunilor sale este iubirea pentru Nechifor Lipan.Intr-adevar,iubirea acestei femei este tulburatoare.Sentimentul acesta vine din strafundurile unei finite care s-a legat pe veci de alesul ei.Si avand copii mari,femeia pastreaza,ca in tinerete,dragostea pentru Nechifor.

Vitoria este un personaj feminine tipic,complex si puternic individualizat,inzestrat cu tenecitate,inteligenta vie,spirit de dreptate,energie si curaj.Ea devine purtatoarea traditiilor stravechi romanesti.

“Baltagul” este si romanul formarii caracterului lui Gheorghita. Confruntarea cu raul, il maturiza pe flacau.

Pe drumul initierii in asprimile vietii, este calauzit cu rabdare, dar si cu asprime de mama sa.Ea il invata sa-si stapaneasca oboseala, foamea, placerile, nesiguranta, frica.

Construind o lume cu o straveche spiritualitate, intr-un lumbaj cu sonoritati arhaice, intr-un stil legendar, “Baltagul” are structura unei capodopere, o creatie cu multiple si nebanuite semnificatii.

Romanul Ion – De Liviu Rebreanu

Ion este un roman social, obiectiv, realist şi modern scris de Liviu Rebreanu şi apărut în anul 1920.

Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv din literatura română, Ion şi primul roman de analiză psihologică din proza românească, Pădurea Spânzutaţilor.

Ion este primul roman obiectiv din literatura română, fiind apărut în anul 1920, după o lungă perioadă de elaborare, aşa cum însuşi autorul menţionează în finalul operei, între martie 1913 – iulie 1920. Apariţia romanului a stârnit un adevărat entuziasm în epocă, mai ales că nimic din creaţia nuvelistică de până atunci nu anunţa această evoluţie spectaculoasă: „Nimic din ce e publicat înainte nu ne putea face să prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor, care a început şi a continuat vreo zece ani, nu numai fără strălucire, dar şi fără indicaţii de viitor“, nota Eugen Lovinescu. Criticul primeşte primeşte romanul Ion ca pe o izbândă a literaturii române, iar satisfacţia sa este consemnată în studiul „Creaţia obiectivă. Liviu Rebreanu: Ion“. Pentru iniţiatorul modernismului românesc, al cărui principiu de bază era sincronismul literaturii române cu cea europeană, romanul Ion este cel care „rezolvă o problemă şi curmă o controversă“. Această afirmaţie a lui Lovinescu se referă la faptul că apariţia primului roman obiectiv direcţionează literatura română către valoare europeană şi stinge polemica pe care criticul o avea cu sămănătoriştii epocii.

Liviu Rebreanu mărturiseşte că în lunga sa trudă de creaţie, în cei 7 ani în care a lucrat la roman, un rol important l-a avut, pe de o parte „impresia afectivă“, emoţia, iar pe de altă parte, acumularea de material documentar.

O scenă văzută de scriitor pe colinele dimprejurul satului l-a impresionat în mod deosebit şi a constituit punctul de plecare al romanului „Ion“. Aflat la vânătoare, Rebreanu a observat „… un ţăran îmbrăcat în haine de sărbătoare“, care s-a aplecat, deodată „şi-a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe-o ibovnică. Scena m-a uimit şi s-a întipărit în minte, dar fără vreun scop deosebit, ci numai ca o simplă ciudăţenie“.

O altă întâmplare relatată de sora sa, Livia, i-a reţinut atentia: o fată înstărită, rămasă însărcinată cu un tânăr sărac, a fost bătută cumplit de tatăl ei pentru că trebuia să se înrudească acum cu un sărăntoc, „care nu iubea pământul şi nici nu ştia să-l muncească.“

Un eveniment care l-a marcat în mod deosebit a fost convorbirea pe care Liviu Rebreanu a avut-o cu un tânăr ţăran vrednic, muncitor, pe nume Ion Boldijar al Glanetaşului, care nu avea pământ şi pronunţa acest cuvânt cu „atâta sete, cu atâta lăcomie şi pasiune, parc-ar fi vorba despre o fiinţă vie şi adorată …“

O altă sursă o constituie amintirile sale de copil ardelean, care a observat în jurul lui mentalităţile şi obiceiurile ţăranilor, viaţa lor complicată şi complexă din cauza ocupaţiei Imperiului Austro-Ungar.

Prima variantă a romanului „Ion“ a fost o schiţă, scrisă de Rebreanu în 1908. Aceastǎ schiţǎ purta titlul „Ruşinea“, iar subiectul ei a fost reluat în altă proză, „Zestrea“, în care Rebreanu conturează portretul lui Ion şi schiţează întâlnirea dintre flăcău şi Ileana (Ana din roman).

[modifică] Tema

Romanul „Ion“ este o monografie a realităţilor satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea, ilustrând conflictul generat de lupta aprigă pentru pământ, într-o lume în care statutul social al omului este stabilit în funcţie de averea pe care-o posedă, fapt ce justifică acţiunile personajelor. Soluţia lui Rebreanu este aceea că Ion se va căsători cu o fată bogată, Ana, deşi nu o iubeşte, Florica se va căsători cu George pentru că are pământ, iar Laura, fiica învăţătorului Herdelea îl va lua pe Pintea nu din dragoste, ci pentru că nu cere zestre.Laura ajungand sa-l iubeasca pe Pintea si sa se bucure de alegerea facuta.Personajul central al cărţii, Ion al Glanetaşului, este personaj reprezentativ pentru colectivitatea umană din care face parte prin mentalitatea clasei ţărăneşti şi a vremurilor căreia îi aparţine.

Romanul începe cu descrierea drumului către satul Pripas, la care se ajunge prin „şoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărăşind Someşul“ până la Cluj, din care se desprinde „un drum alb mai sus de Armadia“ şi după ce lasă Jidoviţa în urmă, „drumul urcă întâi anevoie până ce-şi face loc printre dealurile strâmtorate (…), apoi coteşte brusc pe sub Râpile Dracului, ca să dea buzna în Pripasul pitit într-o scrântitură de coline“. La intrarea în sat, „te întâmpină (…) o cruce strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu faţa spălată de ploi şi cu o cuniniţă de flori veştede agăţată de picioare“. Imaginea este reluată simbolic nu numai în finalul romanului, ci şi în desfăşurarea acţiunii, în scena licitaţiei la care se vindeau mobilele învăţătorului, sugerând destinul tragic al lui Ion şi al Anei, precum şi viaţa tensionată şi necazurile celorlalte personaje: Titu, Zaharia Herdelea, Ioan Belciug, Vasile Baciu, George Bulbuc etc.

Acţiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care toţi locuitorii satului Pripas se află adunaţi la hora tradiţională, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. Nu lipsesc nici fruntaşii satului, învăţătorul Herdelea cu familia lui, preotul Belciug şi „bocotanii“ care cinstesc cu prezenţa lor sărbătoarea. Hora este o pagină etnografică memorabilă prin jocul tradiţional, vigoarea flăcăilor şi candoarea fetelor, prin lăuta ţiganilor care compun imaginea unui ritm impetuos: „De tropotele jucătorilor se hurducă pământul. Zecile de perechi bat someşana cu atâta pasiune, că potcoavele flăcăilor scapără scântei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se învâltoreşte, se aşază în straturi groase pe feţele brăzdate de sudoare, luminate de oboseală şi de mulţumire“.

Lui Ion îi place Florica, dar Ana are pământ, aşa că el îi face curte acesteia, spre disperarea lui Vasile Baciu, tatăl Anei, care se ceartă cu Ion şi-l face de râsul satului, spunându-i „sărăntoc“. Alexandru Glanetaşu, tatăl lui Ion, a risipit zestrea Zenobiei, care avusese avere când se măritase cu el. Vasile Baciu, om vrednic al satului, se însurase tot pentru avere cu mama Anei, dar fiind harnic sporise averea şi se gândea să-i asigure fetei o zestre atunci când se va mărita.

Ion, flăcău harnic şi mândru, dar sărac o necinsteşte pe Ana şi îl obligă astfel pe Vasile Baciu să i-o dea de nevastă împreună cu o parte din pământuri. Obţinând avere, Ion dobândeşte situaţie socială, demintate umană şi satisfacerea propriului orgoliu.

În celălalt plan, familia învăţătorului Herdelea are necazurile sale. Herdelea îşi zidise casa pe lotul ce aparţinea bisericii, cu învoirea preotului Belciug. Relaţiile învăţătorului cu preotul se degradează cu timpul, de aceea Herdelea se teme că ar putea pierde toată agoniseala şi i-ar rămâne familia pe drumuri. Preotul Belciug, rămas văduv încă din primul an, are o personalitate puternică, este cel mai respectat şi temut om din sat, având o autoritate totală asupra întregii colectivităţi.

În sat, domină mentalitatea că oamenii sunt respectaţi dacă au oarecare agoniseală, fapt ce face ca relaţiile sociale să fie tensionate între „sărăntoci“ şi „bocotani“, între chibzuinţa rosturilor şi nechibzuinţa patimilor, ceea ce face să se dea în permanenţă o luptă aprigă pentru existenţă.

Destinele personajelor sunt determinate de această mentalitate, de faptul că familiile nu se întemeiază pe sentimente, ci pe interese economice: „În societatea ţărănească, femeia reprezintă două braţe de lucru, o zestre şi o producătoare de copii. Odată criza erotică trecută, ea încetează de a mai însemna ceva pentru feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar deosebită cu mult de a oricărei femei, nu“ (G. Călinescu). Bătută de tată şi de soţ, Ana, rămasă fără sprijin moral, dezorientată şi respinsă de toţi, se spânzură. Florica, părăsită de Ion, se căsătoreşte cu George şi se bucură de norocul pe care îl are, deşi îl iubea tot pe Ion.

Căsătorit cu Ana şi aşezat la casa lui, Ion, din cauza firii lui pătimaşe, nu se poate mulţumi cu averea pe care o dobândise şi râvneşte la Florica. Sfârşitul lui Ion este năprasnic, fiind omorât de George Bulbuc, care-l prinde iubindu-se cu nevasta lui, aşadar Rebreanu propune pentru sfârşitul pătimaşului Ion o crimă pasională.

Finalul romanului surprinde satul adunat la sărbătoarea sfinţirii noii biserici, descrie drumul care iese din satul pripas, viaţa urmându-li cursul firesc: „Pripasul de-abia îşi mai arăta câteva case. Doar turnul coteşte, apoi se îndoaie, apoi se întinde, iar dreaptă ca o panglică cenuşie în amurgul răcoros. (…) Satul a rămas înapoi acelaşi, parcă nimic nu s-ar fi schimbat. Câţiva oameni s-au stins, alţii le-au luat locul. (…) Drumul trece prin Jidoviţa, pe podul de lemn, acoperit, de peste Someş, şi pe urmă se pierde în şoseaua cea mare şi fără început …“.

Într-o altă perspectivă, satul este ilustrat în relaţiile cu regimul administrativ şi politic austro-ungar. Realităţile social-concrete ale raporturilor dintre instituţii şi oameni sunt prezentate obiectiv de Rebreanu, prin fapte, prin situaţiile în care eroii romanului se găsesc în conflict cu autorităţile. Cei mai afectaţi sunt intelectualii, deoarece slujbaşii şi autorităţile înăbuşă cu orice prilej conştiinţa asupririi naţionale care se manifestă cu predilecţie la această clasă socială. Avocatul Victor Grofşoru militează pentru emanciparea socială şi naţională pe căi legale; profesorul Spătaru este un extremist, pe când Titu Herdelea, cu aere de poet, este un entuziast.

Liviu Rebreanu îşi lasă personajele să acţioneze liber, să-şi dezvăluie firea, să izbucnească în tensiuni dramatice, să-şi manifeste modul de a gândi şi de a se exprima.

Limbajul artistic al lui Liviu Rebreanu se individualizează prin câteva trăsături:

* respectul pentru adevăr, de unde reiese obiectivarea şi realismul romanului;
* precizia termenilor, acurateţea şi concizia exprimării;
* sobrietatea stilului;
* stilul anticalofil, lipsit de imagini artistice, întrucât crezul prozatorului era că „strălucirile artistice, cel puţin în opere de creaţie, se fac mai totdeauna în detrimentul preciziei şi al mişcării de viaţă (…), e mult mai uşor a scrie frumos, decât a exprima exact.

Romanul lui Liviu Rebreanu intre traditie si modernitate

Creator al Romanului Romanesc Modern

Aparitia lui Rebreanu in literature romana inseamna un moment de raspantie . Analizand acest moment Tudor Vianu sustine ca “rolul samanatoristilor era incheiat, iar Delavrancea, Duiliu Zamfirescu si Bratescu- Voinesti isi dadusera masura lor… numai Sadoveanu continua sa creasca din fundamentele asezate mai dinainte”.

1. Incadrare in curentul literar

– se inscrie in linia traditiei realiste, reprezentata de romanul lui Nicolae Filimon si Duiliu Zamfirescu de opera marilor clasici I.L.Caragiale, Ioan Slavici . 29539dhn76rst7s

- Este creatorul romanului realist rural, al romanului de analiza psihologica

– Reprezinta o voce originala, puternic individualizata in cadrul romanului realist din proza noastra interbelica, impus cu reala distinctie literara de Camil Petrescu, George Calinescu, H.P. Bengescu, Mircea Eliade, Anton Holban etc. “Niciodata realismul romanesc, inaintea lui Rebreanu, nu infiripase o viziune a vietii mai sumbra, infruntand cu mai mult curaj uratul si dezgustatorul, intocmai ca in varietatea mai noua a realismului european, crudul naturalism francez si rus” (T . Vianu) .

– Eugen Lovinescu in Istoria literaturii moderne incadreaza opera lui Rebreanu in realismul dur.

2. Romanul lui Liviu Rebreanu intre traditie si modernitate : hs539d9276rsst

- Asemenea lui Nicolae Filimon, creatorul primului roman realist, de tip balzacian (Ciocoii vechi si noi), Rebreanu aseaza in centrul romanului un erou voluntar, produs simbolic al unei realitati social- istorice . Dar el ii confera monumentalitate.

– Urmandu-l pe Ioan Slavici creeaza imaginea unui taran intrat in circuitul vietii moderne, bazata pe principiul ca „banul inchide si deschide toate usile”.

– Prefigurand marile constructii rebreniene, Duiliu Zamfirescu zugraveste in Viata la tara si Tanase Scatiu realitatea autohtona . Dar el nu reuseste complet, „atitudinea sentimentala a scriitorului ii mascheaza adevarul crud” (T . Vianu) .

*

Rebreanu inchide in cartile sale un vast panou curgator de fapte, in care viata pulseaza la cele mai inalte cote de expresivitate.
*

Prin Liviu Rebreanu se pun bazele romanului romanesc modern
*

Originalitatea si modernitatea romanului rebrenian rezulta din insasi viziunea artistica a scriitorului, care exprima un crez artistic realist : „pentru mine arta inseamna creatie de oameni si de viata”
*

Prin Rebreanu literatura noastra creeaza primul ei romancier obiectiv, atras de marile miscari ale vietii multimilor anonime.
*

Primul sau roman Ion, aparut in 1920, marcheaza „o revolutie si fata de lirismul samanatorist si de atitudinea poporanista si fata de eticismul ardelean, constituind o data istorica, in procesul de obiectivare a literaturii noastre epice” (Eugen Lovinescu)

3. Structuri artistice :

- Vocatie constructiva, lucreaza cu migala fiecare detaliu, fiecare structura a intregului ansamblu arhitectonic . Pune accent pe simetria si unitatea ansamblului, romanele sale creand imaginea unui corp sferoid, simbol al perfectiunii in arta . Autorul insusi marturiseste : „In cursul elaborarii am cautat sa realizez imprtirea fiecarui capitol in mici diviziuni care cuprind cate o scena, cate un moment . Toate acestea apoi au trebuit innodate in anume fel ca sa se poata intoarce in cuprinsul actiunilor principale . Actiunile principale la sfarsit trebuiau sa se uneasca, sa se rotunjeasca, sa ofere imaginea unei lumi unde inceputul se confunda cu sfarsitul”. Semnificative in acest sens sunt paginile cu care se deschid si se sfarsesc romanele . Metafora drumului descris la inceputul si sfarsitul romanului Ion, precum si imaginea spanzuratorii din Padurea Spanzurtilor inchid in paginile cartii drame umane, fiind, in acelasi timp, un sever avertisment . Compozitia bipolara a cartilor. (In Ion – Glasul pamantului si Glasul iubirii ; Rasaritul si Apusul in Rascoala), planurile paralele si evolutia gradata a conflictului dezvluie imaginea unei constructii solid articulata, amintind de formula marilor edificii epice tolstoiene .

- Caracterul obiectiv al reflectarii realitatii : In viziunea lui Rebreanu frumosul in arta „inseamna creatie de oameni si de viata”, relatarea din perspectiva auctoriala, la persoana a III-a a unor fapte veridice; organizarea episoadelor in formula unui scenariu cinematografic.

- Crearea unor tipuri memorabile : Varietatea modalitatilor de constructie a personajelor, de la schita biografica, la relatarea unor fapte semnificative, de la monolog si sondaj psihologic, la atitudine, gesturi, privire si, tonul vocii in evolutia eroilor cartii . Personaje realiste, eroii lui Rebreanu sunt comparabili cu marile creatii din literatura universala . Astfel, Ion este un erou stendhalian, un Julien Sorel, ravnind la o brusca ascensiune sociala. „In psihologia lui Ion scriitorul a intrebuintat, intr-o masura oarecare, simplificarea artei clasice, reducandu-l la instinctul principal, tot asa dupa cum eroii lui Moliere se organizeaza in jurul unei singure mari pasiuni” (Eugen Lovinescu) .

Proiectand conflictul social din exterior in viata interioara, in lumea constiintei umane, autorul devine „un analist al starilor de constiinta, al invalmaselilor de ganduri, al obsesiilor tiranice” (T . Vianu) . Astfel, Apostol Bologa, protagonistul romanului Padurea Spanzuratilor devine un simbol al generatiei de intelectuali romani, din Ardeal, silit sa lupte sub steag strain, ca ofiter in armata Austro – Ungara . Sondajul psihologic al autorului descopera in el un suflet patetic si contradictoriu, un erou problematic si un inadaptat superior .

*

Expresie desavarsita e epicului pur, creatia rebreniana covarseste prin monumentalitate . La inceputul fiecarei carti naratiunea se deruleaza lent, cu incetineli si poticneli, cu urcusuri treptate, dand impresia de acumulari de energii care pregatesc declansarea furtunii . Eugen Lovinescu apreciaza romanul Ion drept „cea mai mare creatie epica romaneasca” . Romanul Rascoala edifica aceasta maniera naratoriala, scriitorul devenind genial, asa cum spune G. Calinescu, in surprinderea personajului colectiv, care actioneaza sinergic.
*

Stilul din opera lui Rebreanu se caracterizeaza prin sobrietate si precizie, prin limpezime si eleganta expresiei . Insusi scriitorul marturiseste crezul sau anticalofil : „prefer sa fie expresia bolovanoasa si sa spun intr-adevar ce vreau, decat sa fiu slefuit si neprecis . Stralucirea stilistica, cel putin in opera de creatie, se face mai totdeauna in detrimentul preciziei si a miscarii de viata . De altfel cred ca-i mult mai usor a scrie frumos, decat a exprima exact”. Limbajul artistic este bogat si variat . Imaginile vizuale si auditive, alaturi de epitet si comparatie dau culoare si semnificatie textului . Fraza este sacadata si armonioasa, cuprinzand uneori repetitii de cuvinte, care devin obsesii cu valori simbolice . Conotatiile cuvintelor in context confera vibratie estetica, „frazele considerate singure sunt incolore, ca apa de mare tinuta in palma, cateva sute de pagini au tonalitatea neagra – verde si urletul marii” (G. Calinescu)

Concluzii :

*

Prin arta lui Liviu Rebreanu romanul romanesc se inscrie in circuitul valorilor spirituale universale . Liviu Rebreanu si Mihail Sadoveanu sunt ctitori ai romanului romanesc modern. Daca prin Sadoveanu explorarea mediului rural creeaza o exceptionala sinteza intre liric si epic, prin Rebreanu se edifica primul ei romancier obiectiv, realist, expresie monumentala a epicului pur . Prin Sadoveanu satul romanesc traieste in concordanta cu ritmurile eterne ale naturii, intr-o atmosfera patriarhala, in timp ce in viziunea lui Rebreanu el este prins in angrenajul luptei pentru inavutire, suferind efectele dezumanizarii sub influenta banului . Creator al romanului epopeic si fresca sociala, al romanului monografic si de analiza psihologica, Liviu Rebreanu reprezinta un cap de serie in procesul devenirii romanului romanesc modern, un ctitor de edificii monumentale – reprezentand cu stralucire in universalitate tezaurul spiritual al neamului nostru .